Cum ajută INTERNETUL promovarea unei companii?

Pentru a demara o afacere pe internet, este indispensabil marketingul. Există numeroase firme care deţin un site, dar nu fac nimic pentru a genera un trafic.  Arta marketingului pe internet este de a găsi şi combina tehnici şi metode adecvate pentru a atrage şi determina clientul să aleagă şi să cumpere produsul propriu. De asemenea, internetul nu este atât de scump pe cât ar fi alte mijloace de promovare a unei companii.                                                          Internetul, privit ca şi canal de comunicare în campaniile de marketing ale companiilor, şi-a crescut cota de piaţă datorită avantajelor pe care le oferă în faţa altor medii clasice, cât şi prin interesul utilizatorilor, aceştia fiind într-o continuă creştere.                                                  De exemplu, Dacia a început să aibă o prezenţă din ce în ce mai vizibilă pe internet, realizând campanii de relaţii publice online cu efect extraordinar în rândul publicului său.       Deşi nu se poate măsura proporţia exactă prin care internetul a contribuit la creşterea vânzărilor companiei sau la creşterea notorietăţii mărcii Dacia, pot spune că a fost un punct foarte important în strategia de marketing a companiei.                                                               Astfel că numeroasele concursuri online realizate cu diferite ocazii precum sărbători naţionale, lansări de noi modele, promoţii au atras şi mai mult publicul, reuşind astfel să construiască o bază de date cu potenţiali clienţi interesaţi de Dacia. Prezenţa companiei în diverse forumuri, grupuri, reţele online, precum şi responsabilitatea socială pe care o manifestă  fac din Dacia o companie care manifestă atenţie legată de imaginea sa în societate.                                                                                                                                                     În concluzie, internetul facilitează urmărirea, măsurarea şi testarea tuturor aspectelor unei campanii de promovare. De asemenea, rezultatele unei companii de promovare online pot fi măsurate imediat deoarece publicitatea online solicită utilizatorilor să dea click pe un mesaj publicitar, să viziteze un website sau să întreprindă o acţiune specifică.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în PR, Promovare. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s