Despre Relațiile Publice

what_is_public_relations_30366500

Relaţiile publice urmăresc crearea unui sentiment de încredere şi simpatie o organizaţie şi publicurile acesteia. În acest scop se apelează la diferite modalităţi de atragere a atenţiei mass-mediei sau a publicului respectivei organizaţii. În opoziţie cu publicitatea comercială, relaţiile publice încearcă să obţină spaţiu gratuit în presă.

Astfel, Relaţiile publice utilizează ca prim instrument relaţiile cu presa şi orice manifestare de tipul aniversărilor, vizitelor unor oficialităţi, inaugurărilor, lansărilor de produse etc, Trebuie să reţinem că relaţiile publice acoperă o gamă largă de activităţi, pe care cu greu le-am putea enumera aici.

Cu un efort de atenţie, urmărind emisiunile de ştiri sau pe cele la care participă diverşi invitaţi, vom înţelege cum au reuşit respectivele persoane să ajungă pe micul ecran. Vom descoperi astfel că, în majoritatea cazurilor, intervenţiile lor se referă la o anumită ştire. Respectivii ne lansează o carte, un disc, un spectacol de teatru, fie denunţă o situaţie sau un abuz etc. Alteori, oamenii în cauză nu au făcut altceva decât să creeze un eveniment care a atras atenţia mass-media. Acesta poate fi un marş, o petiţie publică, o ceremonie de depunere a unei coroane de flori la un monument sau orice alt eveniment pe care ni-l putem imagina, cu condiţia să fie gândit în logica mass-media, care preferă neobişnuitul în locul obişnuitului.

151321_articol

În plus, Relaţiile publice vizează adesea dezvoltarea imaginii şi recunoaşterii organizaţiei, însă ele pot servi la atingerea tuturor celorlalte obiective de relaţii publice, enumerate mai sus. Am citat, în paginile precedente, exmplul producătorilor de băuturi alcoolice care s-au plimbat prin ontreal formând imaginea unei sticle imense, „colorată” cu ajutorul umbrelelor vopsite diferit. Aceasta a fost o acţiune specifică relaţiilor publice, al cărei scop a fost să atragă atenţia. Mai mult, Relaţiile publice se referă, în special, la activităţile necomerciale. Ele se reflectă asupra unei organizaţii, asupra imaginii şi rolului social al acesteia. De asemenea, relaţiile publice sunt folosite şi pentru a face crească vânzarea unor produse, servicii sau pentru a susţine cauze şi scopuri proprii organizatiei.

6_7

În această optică, relaţiile publice reprezintă atât o abordare, o stare de spirit, o modalitate de gestiune, cât şi un ansamblu de tehnici. Ele constituie o activitate permanentă, care se exercită atât în interiorul, cât şi în afara organizaţiei. Exemplele de activităţi specifice relaţiilor publice sunt nenumărate. Imaginea Ronald McDonald reprezintă o activitate de relaţii publice. Atunci când companii gigantice precum Hydro-Quebec, Bell sau Bombardier subvenţionează un concert simfonic, avem de-a face cu relaţii publice, în aceeaşi măsură în care acestea se fac simţite în cazul unui agricultor care contribuie, în satul său, la hramul bisericii. Tot ceea ce atrage atenţia celor din jur asupra personalităţii sau activităţii unei organizaţii anume se încadrează în relaţiile publice. A susţine o conferinţă la Camera de Comerţ locală sau la Clubul Diplomaţilor, a fi preşedintele de onoare al unui comitet pentru strângerea de fonduri, constituie tot atâtea activităţi de relaţii publice. În urmă cu câţiva ani, angajaţii companiei de telecomunicaţii Telecâble Mille-Îles şi-au postat, camioanele în diverse locuri din oraş şi, în colaborare cu câteva magazine de dulciuri, au distribuit trecătorilor, gratuit, bomboane.

imagine-calin

În concluzie, Relaţiile publice constituie deci un mijloc de comunicare relativ ieftin şi foarte eficient, dacă îl stăpânim cum trebuie.

 

 

Anunțuri
Publicat în PR, Social Media | Etichetat , , , , , , , , , , | 1 comentariu

Comunicarea formală

training3

Comunicarea formală se referă la mesajele care circulă pe canale reglementate, prestabilite ale unei organizaţii. Conţinutul comunicării este legat de activitatea organizaţiei, de muncă şi de tot ceea ce este legat de aceasta. Comunicarea formală poate consta din mesaje verbale, nonverbale, scrise, sub formă de scrisori, mesaje telefonice, mesaje radio, imprimate, note interne. Chiar şi unele gesturi pot constitui comunicare formală. Mesajele sunt transmise de cei autorizaţi: pe canalele oficiale acestea ajung la cei care trebuie să reacţioneze, la oameni sau aparatură care trebuie să cunoască conţinutul acestor mesaje.

Exemple de comunicare formală o pot constitui comenzile de lucru, rapoartele şi evidenţele financiare, rapoartele asupra vânzărilor/inventarului, declaraţiile referitoare la politicile firmei, descrierile posturilor, etc.

Comunicarea formală poate avea loc şi pe orizontală, de-a lungul direcţiilor paralele de autoritate. Reţeaua de comunicare formală dintr-o organizaţie împreună cu spaţiile de păstrare ale acestor comunicări, serveşte mai multor scopuri: defineşte canalele pe care se vor trimite mesaje importante; crearea unui plan de transmitere ale acestor informaţii, atât pentru emiţător, cât şi pentru receptori; indicarea direcţiei spre persoanele care vor acţiona şi spre cei care trebuie să fie informaţi asupra acestor acţiuni, mersul acestora şi rezultatul lor. De asemenea, se oferă un spaţiu de păstrare a informaţiilor care vor fi necesare planificării, operaţiunilor şi controlului  şi  se creează un sistem ordonat pentru superiori şi pentru subordonaţi, pentru a se informa unii pe alţii în mod constant.

tabel4-17790334429cc591f884f_601_349_

Reţeaua de comunicare formală este formată din canale formale, create prin stabilirea unui sistem formal de responsabilităţi conform structurii ierarhice a organizaţiei. Reţeaua ideală este cea care conţine canalele de comunicare de jos în sus, de sus în jos, pe orizontală. Deseori direcţia de comunicare pe orizontală lipseşte sau este ineficientă şi în acest fel scade exactitatea informaţiilor. Situaţia apare datorită lipsei de circulaţie permanentă a informaţiei dintre departamente, deşi aceasta este vitală pentru organizaţie în condiţiile de concurenţă existente, sau lipsei posturilor de specialişti în comunicare din organigramă.

networking

Comunicare de sus în jos, de la vârf spre bază, este efectuată de manager către subordonaţi. Se transmit dispoziţii şi directive, se delimitează responsabilităţile angajaţilor. La o organizaţie eficientă, acest tip de comunicare are ca scop şi motivarea angajaţilor, informarea lor în mod continuu despre politica, scopurile şi strategia organizaţiei. Periodicitatea este importantă pentru că asigură permanenţa comunicării. Uneori acest tip de comunicare capătă o tentă preferenţială, îndreptându-se doar spre unii angajaţi, consideraţi ca având responsabilităţi prioritare. Aceasta poate avea loc şi doar atunci când managerul transmite ordine şi directive angajaţilor, fără a se preocupa prea mult de informarea lor.

images

Dacă organizaţia este în schimbare, acest tip de comunicare trebuie utilizat pentru a schimba opinii, atitudini, pentru a risipi rezervele şi teama faţă de dezinformare şi pentru a-i sprijini pe angajaţi să se conformeze acestor schimbări. Această comunicare necesită şi un feedback, fapt pentru care este completată cu comunicarea de jos în sus, de la angajaţi spre manager. Pe măsură ce au înţeles comunicarea de sus în jos, aceștia îşi pot comunica răspunsurile. Managerul trebuie să acorde atenţie informaţiei pe care o primeşte, datorită tendinţei angajaţilor de a spune “numai de bine” şefului: poate apărea şi dezinformarea intenţionată. Pentru a contracara aceste tendinţe, managerul trebuie să promoveze un flux de comunicare constant, ce favorizează stabilirea unei culturi organizaţionale flexibile.

Publicat în Articole, PR | Etichetat , , , , , , , , | 1 comentariu

Câteva strategii ale campaniilor de promovare

În cele ce urmează, voi prezenta câteva dintre strategiile campaniilor de promovare, fără de care acestea nu ar avea succes. Să începem cu strategia  push and pull, care implică două activităţi: ” împingem ” produsul sau serviciul spre client şi „atragem” clientul spre produs. În primul caz, incităm, provocăm clientul să încerce produsul oferindu-i-l gratis, iar în al doilea caz, îi cerem clientului să vină el însuşi să-şi procure produsul.

images (3)

Strategia push, de presiune, este o strategie de promovare bine cunoscută. Ea este folosită pentru a atrage atenţia asupra produsului şi pentru a-l provoca pe client să-l încerce. Astfel, în magazinele mari vi se oferă spre încercare anumite produse, acestea fiind „împinse” către dumneavoastră. Aceeaşi strategie se foloseşte şi atunci când primiţi un eşantion prin poştă. În ambele cazuri, este vorba de comunicarea interpersonală. Strategia pull, de atragere, mizează pe atitudinea şi comportamentul consumatorului, dar prezintă interes doar atunci când implicarea neceară este una lejeră. Această strategie presupune activităţi de comunicare de masă. Persoana vizată stă acasă în faţa televizorului şi receptează un mesaj în care i se spune că ar fi interesant să consume berea X. Această persoană trebuie să iasă din casă, să-şi cumpere berea şi să o bea. Astefel clientul a fost atras spre produs.

Aceste strategii nu se opun primei tipologii, ci i se juxtapun. Prin strategia push and pull se poate atrage atenţia asupra unui produs, unui serviciu sau unei cauze sociale, se poate provoca o atitudine pozitivă faţă de ele sau se poate suscita un comportament de acţiune. Trebuie însă să  reţinem că primul pas este făcut „prin împingere”; clientului i se oferă produsul sau i se prezintă în mod concret serviciul.

images (4)

Strategia directă sau indirectă constă în implicarea directă a publicului-ţintă dorit sau folosirea liderilor de opinie, a persoanelor cu spirit novator, care, la rândul lor, se vor adresa publicului-ţintă. Este vorba, de fapt, de strategia de comunicare a „fluxului în doi paşi” despre care am vorbit deja. O menţionăm în mod distinct, deşi se ştie că publicul este „impermeabil” la anumite discursuri. Astfel, unii adolescenţi resping orice formă de autoritate. Pentru a-i convinge, se vor folosi mărturii ale tinerilor în care adolescenţii au încredere.

Strategia intensivă sau extensivă se referă la durata campaniei. Dorim o campanie de scurtă durată, deci intensivă, sau o campanie de lungă durată, deci extensivă? De fapt, o campanie poate să fie concentrată într-o perioadă scurtă de timp (o săptămână, o lună, două luni) sau poate să dureze un an întreg . Chiar dacă se întinde pe tot anul, campania va fi oare împărţită în acelaşi mod pe toată perioada sau perioadele intense vor alterna cu perioade mai lente? De exemplu, se consumă unt pe toată durata anului. Care ar fi momentul din an pe care îl considerăm important pentru a face o campanie privind consumul de unt? Vom alege perioadele în care consumul e mai ridicat pentru a-i convinge pe oameni să fie consumatori fideli? Sau vom alege un moment în care consumul este scăzut, tocmai pentru a determina creşterea lui?

6_7

Aceste decizii trebuie să decurgă din analiza situaţiei realizată mai devreme. Dacă nu suntem capabili să luăm o decizie în urma acesteia, trebuie să desfăşurăm cercetări suplimentare şi să completăm analiza situaţiei. De altfel, am menţionat deja în mai multe rânduri că trebuie să revenim mereu asupra diferitelor părţi ale planului. Trebuie să reţinem că stabilirea duratei campaniei permite asigurarea timpului necesar pentru difuzarea mesajului, împiedicând totodată apariţia efectului de suprasaturare.

Promovare-Facebook-Google-Site-uri-Brasov

Strategia efectului imediat sau a frecvenţei: Trebuie să ştim dacă ne vom adresa unui număr mare de persoane în acelaşi timp, adică dacă vrem să obţinem un efect imediat, sau dacă dorim să ne adresăm mai des aceluiaşi public-ţintă, adică dacă dorim să-i vorbim frecvent. Această decizie se ia în funcţie de gradul de cunoaştere a produsului şi de atitudinea publicului-ţintă faţă de produs. Atunci când căutăm să atragem atenţia asupra unui produs, unui serviciu sau unei cauze sociale, privilegiem amplitudinea acţiunilor noastre, În primul rând, ne dormi ca un număr cât mai mare de persoane să fie informate cu privire la noutatea produsului oferit. Atunci când căutăm o schimbare de atitudine sau de comportament, ne axăm pe frecvenţă, alegând publicul-ţintă dat şi repetându-i mesajul. Repetiţia este, de fapt, un element care ţine de frecvenţă. O frecvenţă sporită a mesajelor poate duce însă, uneori, la un efect de suprasaturare, când publicul s-a săturat să audă acelaşi mesaj tot timpul şi există riscul să nu-i mai dea atenţie nici mesajului şi nici produsului.

În concluzie, toate aceste elemente trebuie să fie reunite într-o strategie globală, în care, în funcţie de fiecare ţintă vizată, este formulată o abordare adaptată preocupărilor sale. Întărirea unei idei deja acceptate nu necesită aceeaşi strategie ca acţiunea de convertire a unei persoane la o idee pe care ea nu o acceptă. O combinare a acestor abordări diferite va duce la reuşita campaniilor de relaţii publice.

Publicat în PR, Promovare, Publicitate, Social Media | Etichetat , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Cum ar arăta o campanie electorală de succes!?

politica_online-300x280

Campaniile electorale reprezintă momentul de vârf al oricărei activităţi de marketing politic. În cele aproximativ 60 de zile, cât durează o asemenea campanie în România, se utilizează aproape toate tehnicile cunoscute de advertising, relaţii publice, creare de evenimente, lobby, campanii negative, corespondenţă direct și multe altele. Campaniile electorale hotărăsc de multe ori soarta unor alegeri, iar dacă nu schimbă mereu câştigătorul, atunci sigur modifică procente.                                                                                                 Notorietatea este primul pas către credibilitatea, cea care reprezintă cheia unui mesaj câştigător. Primul lucru care trebuie obţinut pentru un candidat sau partid politic este atenţia electoratului, căci un necunoscut nu atrage privirea nici la televizor și nici într-o adunare public. În România există trei tipuri clare de alegeri: locale, generale şi prezidenţiale. Campaniile electorale aferente acestor alegeri sunt de câte două feluri: individuale, dedicate unei persoane care trebuie să fie aleasă: preşedinte de ţară, primar de localitate şi colective, dedicate unei structuri politice.                                                                                   Astfel, m-am gândit, ca un viitor relaționist public, cum ar fi să realizez o campanie electorală pentru PNL pentru câștigarea puterii, formarea Guvernului şi să dea un prim-ministru şi o majoritate în interiorul executivului României.                                                           Ca și director de campanie, voi elabora trei tipuri de mesaje: unul european, altul moral-justițiar și ultimul reformist. Astfel, mesajul european va viza integrarea României în cadrul spațiului Schengen, lucru care va deveni un punct de referinţă pentru diplomaţia românească. De asemenea, voi avea ca punct de plecare eradicarea corupţiei şi voi promite, pentru PNL, pedepsirea exemplară a corupţilor, iar pentru acest lucru voi propune partidului să înființeze un comitet special pentru lupta împotriva corupţiei. În plus, voi propune o transparență în fața presei, îndemnând ca oamenii politici din PNL să participle la talkshow-uri. Pentru o mai bună relație cu presa, voi stabili date de contact și bune relații cu următoarele cotidiene: România Liberă, Jurnalul Naţional, Evenimentul Zilei și Adevărul. Înainte de toate, aș dori să precizez faptul că o campanie electorală, oricât de bine ar fi realizată, nu poate să răstoarne o imagine formată în mai mulţi ani de zile.

insigna-electorala

Tematica acestei campanii va fi atacul la coaliția formată de cei de la PD-L. Ca elemente de publicitate, voi utiliza la început afișe, spoturi TV. Un mesaj pentru campanie ar putea fi: ,,PNL înseamnă șansa urmașilor tăi!”, insistând asupra faptului că cei mai mulţi dintre ei, bunicii şi părinţii noştri, nu au bani să îşi cumpere medicamente sau să achite întreţinerea.                     În plus, voi propune celor de la PNL să propună un proiect prin care să oprească cumva scumpirea benzinei, să se mărească alocațiile școlarilor și salariul minim pe economie. De asemenea, trebuie să urmărim crearea unor noi locuri de muncă, pentru a împiedica creșterea șomajului din țara noastră. Astfel, prin spoturile video realizate, voi urmări atacul dur și tranșant al PNL-ului asupra actualei puteri. Sloganul campaniei va fi ,,PNL= România!”, accentuând faptul că doar cu ajutorul nostrum se va redresa economia și starea țării noastre. Acest slogan respectă în mare parte caracteristicile pe care le impune comunicarea politică: claritate, concizie, formulare corectă din punct de vedere gramatical.                                                                                                                                                          De asemenea, fiecărei majusculă îi voi găsi o nouă conotație în cadrul alegerilor, și anume: ,,P”= prosperitate, ,,N”= nou și ,,L”= libertate. Acest lucru va fi valabil doar în perioada campaniei electorale. Se vor realiza dezbateri publice, vizite în localități din România, vizite ,,pe teren” pentru a discuta față în față cu populația României și pentru a afla ceea ce le lipsește și ce îi doare. În alegerea localităților de vizită, trebuie să se țină cont de următoarele lucruri: că în Târgu Mureş UDMR este un partid dominant, în Brăila PSD câştigă liniştit, PNL-ul câştigă mai multe voturi în oraşele mari, iar cele mai mici şi satele sunt mai apropiate de PSD. Când se construiesc ţintele pentru lansarea mesajelor electorale, se porneşte de la aceste constatări statistice. Se identifică electoratul propriu şi se împarte în bazine omogene.

Nehotărâţii se pot împărţi în două categorii: nonvotanţii şi cei care totuşi vor vota. Aceștia  sunt, în general, votanţi nemulţumiţi sau dezamăgiţi de partidul sau de candidatul cu care au votat în alegerile anterioare şi care în perioada interelectorală nu mai găsesc un reprezentant care să le câştige încrederea.                                                                                                        Următorul pas va fi realizarea unor sondaje de opinie, pentru a afla opinia electoratului. După realizarea acestor sondaje, rezultatele vor fi publicate în principalele ziare și difuzate la cele mai bune televiziuni de la noi din țară. Spoturile video vor include persoaneje celebre din România, care sunt plăcute de majoritatea locuitorilor.                                     În concluzie, putem afirma faptul că România a evoluat de la propaganda totalitară de tip comunist spre comunicarea deschisă, de la monopolul statului asupra informaţiei la liberalizarea totală a acesteia. Astfel, lupta politică a devenit extrem de dură, iar construcţia imaginii este un segment decisiv al acesteia şi de aceea trebuie să fie făcută cât mai profesionist.

Votari-600x400

Publicat în Articole, PR | Etichetat , , , , , , , | Lasă un comentariu

Analiza rubricii meteo la principalele posturi de televiziune

weather icons

În ceea ce urmează, voi prezenta un studiu asupra analizei rubricii meteo din cadrul jurnalelor de seara de la principalele posturi de televiziune din România, şi anume: PRO TV, ANTENA 1 şi TVR 1.                                                                                                                                   În urma vizionării rubricii meteo timp de o săptămână, am observat câteva diferenţe majore în ceea ce priveşte comportamentul de comunicare şi suporturile grafice. Există însă şi un lucru comun, şi anume faptul că cele mai multe informaţii despre vreme sunt prezentate în jurnalele de seară, în timpul zilei vremea fiind prezentată sumar.                               La PRO TV, vremea este prezentată de Magda Pălimariu și/sau Busu, în jurul orei 20:28. Aceasta este îmbrăcată elegant şi începe prima dată să prezinte vremea în Europa, în principalele oraşe, pe parcursul a trei zile. Ca suport grafic, se foloseşte de hartă, indicând zonele de pe hartă cu mâna. Astfel, aceasta nu se foloseşte de niciun suport tehnic. După aceea, urmează vremea în România pentru noaptea respectivă şi apoi pentru a doua zi.

Acestor informaţii i se succed rubrica destinată Bucureştiului, apoi detaliile despre vremea la munte, pentru ca în final să arate prognoza meteo pe urmatoarele trei zile în România. Ca si comportament de comunicare, Magda Pălimariu vorbeşte fluent, corect şi coerent, nu citeşte mult de pe prompter. De asemenea, aceasta este o persoană carismatică, naturală, mereu zâmbăreaţă şi nu gesticulează.                                                                                                               Spre deosebire de PRO TV, la ANTENA 1, rubrica meteo prezentată de Anamaria Stancu în jurul orei 20:17 începe cu prezentarea vremii în România pentru respectiva noapte şi următoarea zi. O altă deosebire faţă de PRO TV este faptul că prezentatorul utilizează ca suport tehnic o telecomandă wireless. Astfel, doar PRO TV si TVR 1 nu utilizează nimic în ceea ce priveşte suportul tehnic. Ca suport grafic, Anamaria Stancu se foloseşte de hartă. După ce a prezentat vremea în România pentru a doua zi, pe întregul ecran apare harta ţării noastre, trecînd de la o zonă la alta cu acea telecomandă, lucru nemaiîntâlnit la niciun post TV. După aceea, urmează vremea în Bucureşti la noapte şi a doua zi, după care prezintă şi starea vremii la munte pentru a doua zi. La final, prezentatorul arată prognoza meteo pentru România în următoarele două zile şi, după accea, rubrica meteo se încheie cu imaginea unui glob pământesc, iar prezentatorul stă în faţa lui şi îşi ia ramas bun, lucru nemaiîntâlnit la nicio televiziune.

Ca si comportament de comunicare, Anamaria Stancu gesticulează foarte mult, nu citeşte mult de pe prompter, se plimbă mult, vorbeşte fluent, corect şi coerent, şi este îmbrăcată elegant. Spre deosebire de ANTENA 1, care nu prezintă deloc vremea în Europa, toate celelalte trei posturi de televiziune arată prognoza meteo în Europa.                                                       Acum urmează rubrica meteo de la TVR 1, prezentată de Romica Jurca, în jurul orei 20:54. Este prezentată întâi vremea în Europa, după care harta continentului apare pe fundal, trecând de la un oraş la altul. Spre deosebire de ANTENA 1, prezentatoarea apare şi ea în aceste momente, precizând temperaturile din principalele oraşe ale Europei. După aceea, prezintă vremea în România pentru respectiva noapte şi a doua zi, după care harta ţării noastre apare pe fundal şi Romica Jurca precizează temperaturile în funcţie de cum trecea harta de la o zonă la alta, oraş la altul. Aceasta nu utilizează niciun suport tehnic. Apoi prezintă vremea în Bucureşti. După aceea, urmează un lucru inedit în finalul rubricii meteo de la TVR 1, nemaiîntâlnit la niciun post de televiziune, şi anume: fără a fi prezentate de vreo persoană fizică, apar pe întregul ecran tabele cu temperaturile, ziua şi noaptea, pentru toate zonele României, pentru următoarele trei zile, şi, în final, starea vremii în Bucureşti, tot pentru trei zile.

Ca si comportament de comunicare, Romica Jurca vorbeşte clar, corect şi fluent, este serioasă, nu citeşte mult de pe prompter şi nu gesticulează mult.                                                                 În urma informaţiilor prezentate, cea mai informativă şi spectaculoasă rubrică este cea de la TVR 1, datorită faptului că este realizată o prezentare completă a vremii şi finalul rubricii meteo face ca aceasta să fie cea mai spectaculoasă dintre celelalte.

În concluzie, am observat că rubrica meteo este prezentată în diverse moduri, sunt prezentate diferite temperaturi şi cele mai multe informaţii despre starea vremii apar la jurnalele de seară.

prognoza_meteo_26_ianuarie-OW792286SK

Publicat în Articole, Mass-media | Etichetat , , , , , , | 3 comentarii

Plagiatul – o problemă gravă pentru mediul academic!

perjo-plagiat1

Respectarea standardelor de onestitate academică este una dintre cele mai importante norme de conduită pe care o împărtăşesc membrii comunităţii ştiinţifice internaţionale. Mediul academic consideră esenţială acordarea apropriată a creditului ştiinţific când, în scrierile noastre (referate sau lucrări studenţeşti, lucrări de licenţă sau de masterat, cărţi), ne inspirăm în mod inevitabil din ideile şi cuvintele altora. În caz contrar, dacă nu se specifică sursa informaţiilor şi se însuşesc parţial sau în totalitate ideile ori cuvintele altora prezentându-le ca fiind proprii, se comite furt intelectual sau plagiat.  Cuvântul ,,plagiat” provine din latinescul  ,,plagium”, care se traduce prin ,,a vinde altora sclavi furaţi sau care nu aparţin vânzătorului”.                                                                                          Plagiatul este o problema serioasă, o greşeală foarte gravă ce poate fi comisă atât intenţionat, cât şi neintenţionat (din neatenţie sau superficialitate). Conform lui Earl Babbie, lucrările studenţeşti oferă suficiente exemple de plagiat intenţionat sau neintenţionat. Astfel, prezentarea surselor are două avantaje majore. Dacă se face în mod adecvat, scoate în evidenţă pe de o parte ideile proprii sau chiar originale ale autorului, căci despre pasajele la care nu se menţionează nicio sursa se consideră că aparţin semnatarului lucrării, iar pe de altă parte asistă cititorul în identificarea scrierilor relevante şi în localizarea pasajelor interesante referitoare  la temele care îl preocupă. În plus, permite autorului să crediteze sursa ideilor prezentate în cazurile în care se cuvine să procedeze astfel. Ca şi forme ale plagiatului, constituie plagiat: reproducerea exactă a cuvintelor unui alt autor dacă se omit ghilimelele şi referinţa precisă; redarea cu alte cuvinte, altfel spus reformularea în cuvinte proprii, a textului altuia fără a adăuga referinţa precisă; reformularea  şi/sau rezumarea ideilor altuia fără a adăuga referinţa precisă.

Acum vor fi prezentate câteva reguli pentru evitarea plagiatului, şi anume: reformularea cu cuvinte proprii a unei exprimări sau a unui text ce aparţine altei persoane se numeşte parafrază, iar referinţa cuvenită trebuie adăugată şi în aceste cazuri; reformularea şi/sau rezumarea ideilor şi chiar a  teoriilor mai detaliate ce aparţin altor autori este o practică frecventă la redactarea lucrărilor ştiinţifice, iar specificarea sursei şi adăugarea referinţei este obligatorie. De asemenea, sursele faptelor şi/sau a datelor (cifre, tabele, grafice, figuri ) preluate din alte texte trebuie de asemenea precizate. Pentru referinţă se foloseşte fie o notă de subsol ce conţine descrierea bibliografică completă a sursei pasajului şi paginile la care se găseşte aceasta sau o paranteză indicând autorul, anul publicaţiei şi paginile.                        Pentru a evita plagiatul, trebuie să luaţi în considerare următoarele sfaturi utile: conspectaţi toate lucrările ştiinţifice pe care le citiţi, luaţi–vă notiţe, folosiţi textele originale doar pentru comparare si verificare, puneţi citatele directe între ghilimele chiar şi în cazul luării notiţelor (astfel se poate evita ulterior plagiatul neintenţionat ), apoi verificaţi citatele cuvânt cu cuvânt,  întrucât redarea exactă a citatelor denotă precizie şi exigenţă ştiinţifică.              În Germania există o mulţime de site–uri care oferă studenţilor şi elevilor leneşi materiale pentru temele de casă, lucrări semestriale, sau chiar lucrări de diplomă. Iată câteva din aceste centre foarte populare în rândurile tineretului german, care oferă rezumate, comentarii, biografii în limba germană: www. referate.de, www.fundus.org.  Ceea ce este clar e că în această perioadă a internetului, ca paradis al leneşilor, plagiatul este în creştere. Un studiu recent în SUA indică faptul că 41% dintre studenţi admit plagiatul ,,cut and paste”, adică preluarea de texte sau imagini din felurite surse de pe internet, fără să le menţioneze. ”Eliminarea plagiatului, spune Bloomfield, nu înseamnă eliminarea sau condamnarea plagiatorilor, ci mai degrabă sprijinirea oamenilor oneşti prin asigurarea unui mediu academic corect.”

Plagiatul-de-la-Universitatea-Oradea-are-cauze-multiple

Elevii şi studenţii s–au obişnuit deja să audă texte de genul: ,,Dacă plagiaţi, vă dau 1! ” sau ,,Nu veţi fi admişi în examen”. Plagiatul ţine de cultura generală a fiecăruia şi poate fi o îndatorire a profesorului să explice cum şi în ce situaţii trebuie introduse citate, cum trebuie făcute referirile şi ce trebuie să includă acestea.                                                                             În ultimii ani, numeroase cazuri de plagiat au invadat mediul academic românesc. Ceea ce este grav este faptul ca, de cele mai multe ori, cazurile nu a fost rezolvate si vinovaţii nu au primit nicio sancţiune. Trebuie ştiut faptul ca plagiatul este o infracţiune. În conformitate cu prevederile art. 141 din Legea 285/2004 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, ”constiutie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 5 ani, sau cu amendă pornind de la 2.500 RON şi ajungând până la 50.000 RON fapta persoanei care îşi însuşeşte, fără drept, calitatea de autor al unei opere sau fapta persoanei care aduce la cunoştinţa publică o operă sub un alt nume decât acela decis de autor”. Articolul 145 din aceeaşi lege menţionează obligativitatea constatării acestei infracţiuni de către structurile specializate ale Ministerului de Interne şi ale Oficiului Român al Dreptului de Autor. De asemenea, dacă plagiatul este dovedit, chiar dacă autorul furtului intelectual şi–a admis fapta, el nu va fi scutit de sancţiuni. Iată un exemplu în mediul academic: ,,Comisia de Etică şi Disciplină va decide sancţiunile care se vor aplica plagiatorului, în funcţie de gravitatea faptei. Probabil i se va desface contractul de muncă sau i se va retrage titlul universitar.”

Ca o concluzie a tuturor lucrurilor prezentate în cadrul acestui referat despre plagiatul în mediul academic, acest proces nu poate fi oprit, deoarece nu sunt create legi specifice şi care să fie respectate (mai ales să se respecte aceste legi). Întrucât plagiatul nu este sancţionat în mod corespunzător, se contribuie astfel la instituţionalizarea acestei practici. Momentan, plagiatul este o problemă gravă şi fără nicio cale de rezolvare, din păcate. Poate în viitor va fi mai bine!

Publicat în Articole, PR | Etichetat , , , , , , , | Lasă un comentariu

Calitățile unui practician de Relații Publice

151321_articol

Probabil că mulţi dintre noi se întreabă ce face de fapt o persoană care lucrează în domeniul relaţiilor publice. Acest domeniu solicită atât o pregătire tehnică de specialitate, cât şi anumite capacităţi personale şi sociale.

Cele mai principale calități sunt:
– capacitatea de a asculta (în conversaţia cu un interlocutor individual sau în cazul unei discuţii de grup);
– puterea de a lucra în echipă (pentru a rezolva o problemă sau pentru a alcătui un plan de acţiune);
– curiozitatea, dorinţa de a culege cât mai multe informaţii pentru a clarifica o problemă;
– este foarte apreciată discreţia, capacitatea de a păstra secretul informaţiilor pe care le comunică fi e clientul, fi e persoanele din publicul investigat, până la alcătuirea programului final;
– politeţea, atenţia acordată partenerilor de discuţie, fără a face comentarii jignitoare la adresa spuselor acestora;
– umorul e binevenit mai ales în situaţiile dificile sau care iau prin surprindere.

specialist-relatii-publice-si-comunicare-i77305

În opinia mea, lista de competenţe personale pe care am alcătuit-o anterior constituie o precondiţie pentru a lucra în domeniul relaţiilor publice. Aceste competenţe nu sunt suficiente, însă, pentru a îndeplini o activitate de relaţii publice. Pentru aceasta avem nevoie şi de o listă de domenii şi de sarcini de lucru specifice, pe care un practician le va realiza în cariera lui profesională.

prdefinition

Relaţiile publice nu sunt legate exclusiv de ideea de afacere. Scopul lor este acela de a asigura, aşa cum arătam anterior, un echilibru social între grupuri şi instituţii care au interese comune. Deşi promovate în cea mai mare măsură de fi rme şi companii private,
relaţiile publice sunt un serviciu de tip public. Utilizarea acestui serviciu nu oferă un beneficiu direct promotorilor lui, ci grupurilor cărora li se adresează.

Publicat în Articole, PR | Etichetat , , , , , , | 1 comentariu